implant

IMPLANT DENTAR


Chirurgia și implantologia reprezintă o ramură indispensabilă a medicinei dentare, atât în prezent, cât și în viitor. Oferim cele mai noi și avansate tehnici de augumentare osoasă, ridicări de sinus maxilar, precum și implanturi dentare realizate de către colaboratorii noștri, medici specialiști în chirurgie implantologică, de la Universitatea Sapienza Roma. Detalii implant dentar

paradontologie

COROANE DENTARE


O lucrare protetică reprezintă de fapt o finalitate a tratamentelor anterioare, prin ea restabilindu-se de fapt funcționalitatea și estetica cavității bucale. Materialele utilizate în realizarea lor sunt de ultimă generație și compatibile cu organismul uman, fie că sunt realizate pe suport dentar sau pe implant. Detalii coroane dentare

implant

TRATAMENT CANAL


Tratamentele endodontice și terapia cariilor au ca scop conservarea și menținerea dinților pe arcadă; ele se realizează cu material și medicamente de ultimă generație cu eficiență maximă și toxicitate redusă pentru pacient. Tehnicile utilizate reduc numărul ședințelor de tratament în scopul unui stres minim pentru pacient. Detalii tratamente de canal

implant

APARAT DENTAR


Când doriți un zâmbet perfect care să vă îmbunătățească aspectul, aparatul dentar este cel mai indicat pentru dumneavoastră. El oferă nenumărate posibilități de tratament, asigurând un confort maxim pentru pacient fără schimbarea obiceiurilor zilnice. Detalii aparat dentar

ortodontie

PARODONTOLOGIE


Păstrarea sănătății suportului osos și mucos al dinților este un domeniu la fel de important ca și conservarea acestora în sine, mai ales în România, unde statistic s-a demonstrat că 90% din populație suferă de astfel de probleme. Prin tratamentele noastre încercăm să stopăm parodontopatia și unde este posibil să stimulăm refacerea osoasă cu substanțe și materiale create în acest scop, precum Emdogaina. Detalii gingivita

implant

EXTRACȚIE MĂSEA


Chirurgia dentară reprezintă o ramură a stomatologiei care se ocupă cu tratarea afecțiunilor dinților, gingiilor, maxilarului, mandibulei. Specialiștii noștri beneficiază de cele mai noi și mai moderne metode cu ajutorul cărora reușesc să ofere pacienților soluții optime. Orice intervenție chirurgicală, fie că este vorba de o extracție de măsea sau o intervenție mai complexă, se desfășoară fără durere. Detalii extracție măsea


Imagini din clinica stomatologică SUPERA
  • Recepția
  • Cabinetul Black
  • Cabinetul Black
  • Cabinetul Purple
  • Cabinetul Purple
  • Cabinetul Blue
  • Cabinet stomatologic
Contact

Strada Gheorghe Titeica nr. 188 B, sector. 2, Bucuresti

mobil: 0759 031 662
fix: 0314 362 620 / 21 / 22
0311 034 132
fax: 0311 034 139

contact@supera.ro


Programeaza-te la o consultație stomatologică inițială gratuită! *
Notă: consultanția inițială este gratuită în cazul în care pacienții decid să realizeze tramentele în cadrul clinicii noastre. În caz contrar, prețul unei consultații este de 95 lei.

Leave a Reply